Thursday, December 8, 2011

Noi centre de permanenta infiintate in judetul Botosani!

Trei noi centre de permanenta din judetul Botosani au primit autorizatie de functionare. Acestea au fost infiintate la Dorohoi, Cristesti si Gorbanesti. Centrele de permanenta vor primi finantare dupa incheierea contractelor cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate. "Aceste trei centre au primit ... dispozitia de infiintare incepand cu data de 30 noiembrie.De acum, ei trebuie sa depuna toate documentele necesare la Casa de Asigurari de Sanatate pentru a primi finantarea. Vom vedea daca primesc finantare de luna aceasta sau de la 1 ianuarie", a declarat Lidia Onofrei, purtator de cuvant al Directiei de Sanatate Publica Botosani. Scopul acestor centre de permanenta este de a reduce numarul pacientilor care se prezinta la Unitatea de Primiri Urgenta si care nu prezinta o urgenta. "Pacientii care ar trebui sa ajunga la Urgenta sunt vazuti mai intai de medicii din aceste centre. Rezultatele se vor vedea abia dupa ce vor functiona mai multe centre, in aceste moment Urgenta inca are solicitari", a adaugat purtatorul de cuvant al DSP. Pe langa cele trei centre nou infiintate, alte noua deja si-au inceput activitatea.

No comments:

Post a Comment