Wednesday, December 28, 2011

Beat si fara permis a lovit o masina si a fugit

Un tanar in varsta de 32 de ani din municipiul Botosani care isi serbeaza, marti, ziua numelui si-a facut un cadou de neuitat: dosar penal pentru conducere sub influenta bauturilor alcoolice si fara permis. Cezar Stefan P. se deplasa, marti in jurul orei 19.30, la volanul unui autoturism Volkswagen... pe strada Imparat Traian, iar la intersectia cu strada Tudor Vladimirescu barbatul a pierdut controlul asupra volanului, a intrat intr-o masina parcata pe partea dreapta a drumului, pe care a proiectat-o pe celalalt trotuar, intr-un gard, la doar cativa metri de o farmacie. Dupa isprava, barbatul a parasit locul faptei, dar a fost gasit de politisti la o distanta de 500 de metri. Tanarul le-a spus oamenilor legii ca i-a sunat telefonul, iar in momentul in care a vrut sa raspunda a pierdut controlul asupra volanului si a intrat in masina parcata pe marginea strazii. In urma verificarilor efectuate, politistii au constatat ca botosaneanul nu poseda nici permis de conducere, iar in urma testarii cu aparatul etilotest a rezultat o concentratie de 0,76 mg/l alcool pur in aerul expirat. Acesta a fost dus la spital in vederea recoltarii probelor biologice de sange, pentru stabilirea alcoolemiei. Barbatul este cercetat acum pentru conducere sub influenta bauturilor alcoolice, conducere fara permis, dar si pentru distrugere si parasirea locului accidentului fara incuviintarea organelor de politie.

No comments:

Post a Comment